Fata Verso

Directia de Asistență Socială Tecuci

asistenta_sociala@municipiultecuci.ro   |    tel. 0236.820.052

DAS Tecuci logo-2

ANUNȚURI

           ANUL 2026          

 
 
  ♦ 02.11.2026
– Directia de Asistenta Sociala, cu sediul în Tecuci, strada  Elena Doamna nr. 2, județul Galati, organizează concurs, de recrutare pentru 1(unu) post vacant de executie, pe perioada nedeterminată cu ½ Norma – medic specialist medicină generală/medicină de familie, în conformitate cu prevederile Ordinul M.S. nr. 166/2023, coroborat cu prevederile art. 2 din Legea nr.142/2026 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2023 privind unele măsuri fiscal – bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Pentru detalii descarcă documentul de AICI
  ♦ 19.10.2026
– Rezultatul Final, la concursul organizat pentru ocuparea unei funcții contractuale de execuție vacante de asistent medical generalist din cadrul Compartimentului sănătate și asistență medicală comunitară al Direcției de Asistență Socială Tecuci. Pentru detalii descarcă documentul de AICI
  ♦ 19.10.2026
– Rezultatul Probei interviu, la concursul organizat pentru ocuparea unei funcții contractuale de execuție vacante de asistent medical generalist din cadrul Compartimentului sănătate și asistență medicală comunitară al Direcției de Asistență Socială Tecuci. Pentru detalii descarcă documentul de AICI
  ♦ 19.10.2026
– Rezultatul Probei Scrise, la concursul organizat pentru ocuparea unei funcții contractuale de execuție vacante de asistent medical generalist din cadrul Compartimentului sănătate și asistență medicală comunitară al Direcției de Asistență Socială Tecuci. Pentru detalii descarcă documentul de AICI
  ♦ 19.10.2026
– Rezultat selecție dosare concurs, organizat pentru ocuparea unui post  vacant de asistent medical generalist perioadă nedeterminată, din cadrul Compartimentului sănătate și asistență medicală comunitară al Direcției de Asistență Socială Tecuci, în unități de Invăţământ. Pentru detalii descarcă documentul de AICI
  ♦ 14.10.2026
– Rezultat selecție dosare concurs, organizat pentru ocuparea unui post  vacant de asistent medical generalist perioadă nedeterminată, din cadrul Compartimentului sănătate și asistență medicală comunitară al Direcției de Asistență Socială Tecuci. Pentru detalii descarcă documentul de AICI
  ♦ 05.10.2026 – Direcția de Asistență Socială, cu sediul în Tecuci, strada  Elena Doamna nr. 2, județul Galați, organizează concurs, pentru ocuparea postului contractual de execuție vacant, de asistent medical, conform H.G. nr. 1336/08.11.2022 și art 2 din Legea nr.142/2026.

  1. Nivelul postului: execuţie
  2. Denumirea postului: asistent medical, pe perioadă nedeterminată, cu norma de 8ore/zi, 40ore/saptamână, la Compartimentul sanatate si asistență medicală comunitară.  Pentru detalii descarcă documentul de AICI

  ♦  28.09.2026 – Directia de Asistenta Sociala, cu sediul în Tecuci, strada  Elena Doamna nr. 2, județul Galati,, organizează concurs, pentru ocuparea postului contractual de executie vacant,  de asistent medical, conform H.G. nr. 1336/08.11.2022 si art 2 din Legea nr.142/2026.

  1. Nivelul postului: execuţie
  2. Denumirea postului: asistent medical, pe perioadă nedeterminată, cu norma de 8ore/zi, 40ore/saptamână, la Compartimentul sanatate si asistență medicală comunitară.
  3. Gradul/Treapta profesional/profesională:
  4. Scopul principal al postului: servicii de asistenţă medicală, în cadrul cabinetului medical scolar
  5. Numărul de posturi: 1

Durata timpului de lucru : 8ore/zi, 40/săptămână;  Pentru detalii descarcă documentul de AICI
  ♦  25.08.2026
– Rezultatul final la concursul organizat pentru ocuparea a unui post vacant, de ASISTENT MEDICAL DEBUTANT, în cadrul serviciului social „Îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice”, posturi infiintate in afara organigramei, de personal contractual, în cadrul echipei pentru implementarea proiectului Intervenții integrate pentru educație, ocupare și servicii sociale în teritoriul SDL ANTON CINCU Tecuci”, cod MySMIS 356963,  finanțat din Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, Cod apel: PIDS/609/PIDS_P1/OP4, în care DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ TECUCI, are calitatea de Partener în acest proiect. Pentru detalii descarcă documentul de AICI
  ♦  25.08.2026 – Rezultatul probei interviu, la concursul organizat pentru ocuparea unui post vacant, de ASISTENT MEDICAL DEBUTANT, în cadrul serviciului social „Îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice”, posturi infiintate in afara organigramei, de personal contractual, în cadrul echipei pentru implementarea proiectului Intervenții integrate pentru educație, ocupare și servicii sociale în teritoriul SDL ANTON CINCU Tecuci”, cod MySMIS 356963,  finanțat din Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, Cod apel: PIDS/609/PIDS_P1/OP4, în care DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ TECUCI, are calitatea de Partener în acest proiect. Pentru detalii descarcă documentul de AICI
  ♦  21.08.2026
– Rezultatul final la concursul la concursul organizat pentru ocuparea 1 (unu) post vacant, de ASISTENT SOCIAL DEBUTANT(S), în cadrul serviciului social „Îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice”, posturi infiintate in afara organigramei, de personal contractual, în cadrul echipei pentru implementarea proiectului Intervenții integrate pentru educație, ocupare și servicii sociale în teritoriul SDL ANTON CINCU Tecuci”, cod MySMIS 356963,  finanțat din Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, Cod apel: PIDS/609/PIDS_P1/OP4, în care Direcția de Asistență Socială Tecuci, are calitatea de Partener în acest proiect. Pentru detalii descarcă documentul de AICI
  ♦  21.08.2026 – Rezultatul probei interviu la concursul la concursul organizat pentru ocuparea a 1 (unu) post vacant, de ASISTENT SOCIAL DEBUTANT(S), în cadrul serviciului social „Îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice”, posturi infiintate in afara organigramei, de personal contractual, în cadrul echipei pentru implementarea proiectului Intervenții integrate pentru educație, ocupare și servicii sociale în teritoriul SDL ANTON CINCU Tecuci”, cod MySMIS 356963,  finanțat din Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, Cod apel: PIDS/609/PIDS_P1/OP4, în care Direcția de Asistență Socială Tecuci, are calitatea de Partener în acest proiect. Pentru detalii descarcă documentul de AICI
  ♦  20.08.2026 – Rezultatul probei scrise la concursul organizat pentru ocuparea unui post vacant de ASISTENT MEDICAL DEBUTANT, în cadrul serviciului social „Îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice”, post înfiintat în afara organigramei, de personal contractual, în cadrul echipei pentru implementare a proiectului Intervenții integrate pentru educație, ocupare și servicii sociale în teritoriul SDL ANTON CINCU Tecuci”, cod MySMIS 356963,  finanțat din Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, Cod apel: PIDS/609/PIDS_P1/OP4, din cadrul Direcției de Asistență Socială Tecuci. Pentru detalii descarcă documentul de AICI
  ♦  17.08.2026 – Rezultat Probă Scrisă, la concursul organizat pentru ocuparea unui post  vacant ASISTENT SOCIAL DEBUTANT(S), în cadrul serviciului social „Îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice”, post înfiintat în afara organigramei, de personal contractual, în cadrul echipei pentru implementare a proiectului Intervenții integrate pentru educație, ocupare și servicii sociale în teritoriul SDL ANTON CINCU Tecuci”, cod MySMIS 356963,  finanțat din Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, Cod apel: PIDS/609/PIDS_P1/OP4, din cadrul Direcției de Asistență Socială Tecuci. Pentru detalii descarcă documentul de AICI
  ♦  17.08.2026 – Rezultatul selecției dosarelor la  concursul, organizat pentru ocuparea unui post  vacant de   ASISTENT MEDICAL DEBUTANT, în cadrul serviciului social „Îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice”, post înfiintat în afara organigramei, de personal contractual, în cadrul echipei pentru implementare a proiectului Intervenții integrate pentru educație, ocupare și servicii sociale în teritoriul SDL ANTON CINCU Tecuci”, cod MySMIS 356963,  finanțat din Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, Cod apel: PIDS/609/PIDS_P1/OP4, din cadrul Direcției de Asistență Socială Tecuci. Pentru detalii descarcă documentul de AICI
  ♦  07.08.2026 – Rezultatul Final, la concursul organizat pentru ocuparea a 3 (trei) posturi vacante, de ÎNGRIJITOR LA DOMICILIU, în cadrul serviciului social „Îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice”, posturi infiintate in afara organigramei, de personal contractual, în cadrul echipei pentru implementarea proiectului Intervenţii integrate pentru educație, ocupare şi servicii sociale în teritoriul SDL ANTON CINCU Tecuci”, cod MySMIS 356963, finanțat din Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, Cod apel: PIDS/609/PIDS P1W/OP4, în care DIRECȚIA DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ TECUCI, are calitatea de Partener în acest proiect. Pentru detalii descarcă documentul de AICI
  ♦  07.08.2026
– Rezultatul Probei interviu, la concursul organizat pentru ocuparea a 3 (trei) posturi vacante, de ÎNGRIJITOR LA DOMICILIU, în cadrul serviciului social „Îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice”, posturi înfiintate în afara organigramei, de personal contractual, în cadrul echipei pentru implementarea proiectului Intervenţii integrate pentru educație, ocupare și servicii sociale în teritoriul SDL ANTON CINCU Tecuci”, cod MySMIS 356963, finanţat din Programul Incluziune şi Demnitate Socială 2021-2027, Cod apel: PIDS/609/PIDS PI/OP4, în care DIRECŢIA DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ TECUCI, are calitatea de Partener în acest proiect. Pentru detalii descarcă documentul de AICI
  ♦  07.08.2026 – Rezultat selecţie dosare concurs, organizat pentru ocuparea unui post vacant de ASISTENT SOCIAL DEBUTANT (S) în cadrul serviciului social „Îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice”, post înfiintat în afara organigramei, de personal contractual, în cadrul echipei pentru implementare a proiectului_Intervenţii integrate pentru educaţie, ocupare şi servicii sociale în teritoriul SDL ANTON CINCU Tecuci”, cod MySMIS 356963, finanțat din Programul Incluziune și Demnitate Socială. Pentru detalii descarcă documentul de AICI
  ♦  05.08.2026 – Rezultatul final al concursului organizat pentru ocuparea a 1 (unu) post vacant, de PSIHOLOG PRACTICANT(S) în cadrul serviciului social „Îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice”, posturi înființate in afara organigramei, de personal contractual, în cadrul echipei pentru implementarea proiectului Intervenţii integrate pentru educație, ocupare şi servicii sociale în teritoriul SDL ANTON CINCU Tecuci”, cod MySMIS 356963, finanțat din Programul Incluziune şi Demnitate Socială 2021-2027, Cod apel: PIDS/609/PIDS P1/0P4, în care DIRECŢIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ TECUCI, are calitatea de Partener în acest proiect. Pentru detalii descarcă documentul de AICI
  ♦  05.08.2026
– Rezultatul Probei interviu, la concursul organizat pentru ocuparea a 1 (unu) post vacant, de PSIHOLOG PRACTICAN(TS), în cadrul serviciului social „Îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice”, post înfiintat în afara organigramei, de personal contractual, în cadrul echipei pentru implementarea proiectului Intervenţii integrate pentru educație, ocupare şi servicii sociale în teritoriul SDL ANTON CINCU Tecuci”, cod MySMIS 356963, finanțat din Programul Incluziune şi Demnitate Socială 2021-2027, Cod apel: PIDS/609PIDS PW/OP4, în care DIRECŢIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ TECUCI, are calitatea de Partener în acest proiect. Pentru detalii descarcă documentul de AICI
  ♦  03.08.2026
– Rezultatul probei scrise, la concursul organizat pentru ocuparea a 3 (trei) posturi vacante, de ÎNGRIJITOR LA DOMICILIU, în cadrul serviciului social „Îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice”, posturi înfiintate în afara organigramei, de personal contractual, în cadrul echipei pentru implementare a proiectului Intervenții integrate pentru educație, ocupare și servicii sociale în teritoriul SDL ANTON CINCU Tecuci”, cod MySMIS 356963,  finanțat din Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, Cod apel: PIDS/609/PIDS_P1/OP4, din cadrul Direcției de Asistență Socială Tecuci. Pentru detalii descarcă documentul de AICI
  ♦  30.07.2026 – Anunț lansare proiect „Intervenții integrate pentru Educație, Ocupare și Incluziune socială în teritoriul SDL GAL Anton Cincu Tecuci (NOVOCOM)”. Pentru detalii descarcă documentul de AICI
  ♦  27.07.2026 – Direcția de Asistență Socială Tecuci, în calitate de Partener în proiectul Intervenții integrate pentru educație, ocupare și servicii sociale în teritoriul SDL ANTON CINCU Tecuci”, cod MySMIS 356963, finanțat din Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, Cod apel: PIDS/609/PIDS_P1/OP4, anunță organizarea concursului în vederea ocupării postului vacant de ASISTENT MEDICAL DEBUTANT în cadrul serviciului social „Îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice”, post înființat în afara organigramei, de personal contractual, în cadrul echipei pentru implementarea proiectului. Pentru detalii descarcă documentul de AICI
  ♦  27.07.2026 – Rezultatul la proba scrisă, la concursul organizat pentru ocuparea unui post vacant de PSIHOLOG PRACTICANT(S) în cadrul serviciului social „Îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice”, post înființat în afara organigramei, de personal contractual, în cadrul echipei pentru implementare a proiectului intervenții integrate pentru educație, ocupare și servicii sociale în teritoriul SDL ANTON CINCU Tecuci”, cod MySMIS 356963, finanțat din Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, Cod apel: PIDS/609PIDS_PH/OP4, din cadrul Direcției de Asistență Socială Tecuci. Pentru detalii descarcă documentul de AICI
  ♦  24.07.2026 – Rezultat selecție dosare concurs, organizat pentru ocuparea a 3 (trei) posturi vacante, de ÎNGRIJITOR LA DOMICILIU în cadrul serviciului social „Îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice”, post înfiintat în afara organigramei, de personal contractual, în cadrul echipei pentru implementare a proiectului Intervenții integrate pentru educație, ocupare și servicii sociale în teritoriul SDL ANTON CINCU Tecuci”, cod MySMIS 356963, finanțat din Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, Cod apel: PIDS/609/PIDS_P1/OP4, din cadrul Direcției de Asistență Socială Tecuci. Pentru detalii descarcă documentul de AICI
 ♦  24.07.2026
– Rezultat selecție dosare concurs, organizat pentru ocuparea unui post  vacant de  ASISTENT MEDICAL în cadrul serviciului social „Îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice”, post înfiintat în afara organigramei, de personal contractual, în cadrul echipei pentru implementare a proiectului Intervenții integrate pentru educație, ocupare și servicii sociale în teritoriul SDL ANTON CINCU Tecuci”, cod MySMIS 356963,  finanțat din Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, Cod apel: PIDS/609/PIDS_P1/OP4, din cadrul Direcției de Asistență Socială Tecuci. Pentru detalii descarcă documentul de AICI
  ♦  21.07.2026 – Direcția de asistență socială Tecuci, în calitate de Partener în proiectul Intervenții integrate pentru educație, ocupare și servicii sociale în teritoriul SDL ANTON CINCU Tecuci”, cod MySMIS 356963,  finanțat din Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, Cod apel: PIDS/609/PIDS_P1/OP4, anunță organizarea concursului în vederea ocuparii postului vacant de ASISTENT SOCIAL DEBUTANT în cadrul serviciului social „Îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice”, post înfiintat în afara organigramei, de personal contractual, în cadrul echipei pentru implementarea proiectului. Pentru detalii descarcă documentul de AICI
  ♦  21.07.2026
– Rezultat selecție dosare concurs, organizat pentru ocuparea unui post  vacant de  PSIHOLOG PRACTICANT(S) în cadrul serviciului social „Îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice”, post înfiintat în afara organigramei, de personal contractual, în cadrul echipei pentru implementare a proiectului Intervenții integrate pentru educație, ocupare și servicii sociale în teritoriul SDL ANTON CINCU Tecuci”, cod MySMIS 356963,  finanțat din Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, Cod apel: PIDS/609/PIDS_P1/OP4, din cadrul Direcției de Asistență Socială Tecuci. Pentru detalii descarcă documentul de AICI
  ♦  20.07.2026 – Rezultat selecție dosare concurs, organizat pentru ocuparea unui post  vacant de  ASISTENT SOCIAL PRACTICANT în cadrul serviciului social „Îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice”, post înfiintat în afara organigramei, de personal contractual, în cadrul echipei pentru implementare a proiectului Intervenții integrate pentru educație, ocupare și servicii sociale în teritoriul SDL ANTON CINCU Tecuci”, cod MySMIS 356963,  finanțat din Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, Cod apel: PIDS/609/PIDS_P1/OP4, din cadrul Direcției de Asistență Socială Tecuci. Pentru detalii descarcă documentul de AICI
  ♦  13.07.2026 – Rezultatul final al concursului organizat în data de 13.07.2026,  pentru ocuparea funcţiei publice de executie vacanta pe durata nedeterminata cu norma întreagă,  de consilier, clasa I, grad profesional superior – Compartimentul contabilitate, resurse umane, achiziții din cadrul Direcției de Asistență Socială Tecuci. Pentru detalii descarcă documentul de AICI
  ♦  13.07.2026
– Rezultatul probei interviu la concursul organizat în data de 13.07.2026,  pentru ocuparea funcţiei publice de executie vacanta pe durata nedeterminata cu norma întreagă,  de consilier, clasa I, grad profesional superior – Compartimentul contabilitate, resurse umane, achiziții din cadrul Direcției de Asistență Socială Tecuci. Pentru detalii descarcă documentul de AICI
  ♦  13.07.2026
– Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare-selecție, organizat în data de 13.07.2026, ora 1200 pentru ocuparea unei funcții publice de execuție vacante, de consilier, clasa I, grad profesional superior din cadrul Compartimentului contabilitate, resurse umane, achiziții al Direcției de Asistență Socială Tecuci. Pentru detalii descarcă documentul de AICI
  ♦  02.07.2026 – Direcția de Asitență Socială Tecuci, în calitate de Partener în proiectul Intervenții integrate pentru educație, ocupare și servicii sociale în teritoriul SDL ANTON CINCU Tecuci”, cod MySMIS 356963,  finanțat din Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, Cod apel: PIDS/609/PIDS_P1/OP4, anunță organizarea concursului în vederea ocupării a 3 (trei) posturi vacante, de ÎNGRIJITOR LA DOMICILIU/batrâni/bolnavi în cadrul serviciului social „Îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice”, posturi infiintate în afara organigramei, de personal contractual, în cadrul echipei pentru implementarea proiectului. Pentru detalii descarcă documentul de AICI
  ♦  01.07.2026 – Rezultatul verificării eligibilitătii candidatilor, la selecția dosarelor de  concurs, organizat pentru ocuparea  postului vacant, pe durată nedeterminată a funcției publice de execuție vacantă, de consilier, clasa I, grad profesional superior din cadrul Compartimentului contabilitate, resurse umane, achiziții al Direcției de Asistență Socială Tecuci. Pentru detalii descarcă documentul de AICI
  ♦  01.07.2026 – Direcția de Asitență Socială Tecuci, în calitate de Partener în proiectul Intervenții integrate pentru educație, ocupare și servicii sociale în teritoriul SDL ANTON CINCU Tecuci”, cod MySMIS 356963,  finanțat din Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, Cod apel: PIDS/609/PIDS_P1/OP4, anunță organizarea concursului în vederea ocuparii postului vacant de ASISTENT MEDICAL în cadrul serviciului social „Îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice”, post infiintat în afara organigramei, de personal contractual, în cadrul echipei pentru implementarea proiectului. Pentru detalii descarcă documentul de AICI
  ♦  30.06.2026 – Direcția de Asitență Socială Tecuci, în calitate de Partener în proiectul Intervenții integrate pentru educație, ocupare și servicii sociale în teritoriul SDL ANTON CINCU Tecuci”, cod MySMIS 356963, finanțat din Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, Cod apel: PIDS/609/PIDS_P1/OP4, anunță organizarea concursului în vederea ocuparii postului vacant de PSIHOLOG PRACTICANT în cadrul serviciului social „Îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice”, post infiintat in afara organigramei, de personal contractual, in cadrul echipei pentru implementarea proiectului. Pentru detalii descarcă documentul de AICI
  ♦  29.06.2026
– Direcția de Asitență Socială Tecuci, în calitate de Partener în proiectul Intervenții integrate pentru educație, ocupare și servicii sociale în teritoriul SDL Anton Cincu Tecuci”, cod MySMIS 356963,  finanțat din Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, Cod apel: PIDS/609/PIDS_P1/OP4, anunță organizarea concursului în vederea ocuparii postului vacant de ASISTENT SOCIAL PRACTICANT în cadrul serviciului social „Îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice”, post înfiintat în afara organigramei, de personal contractual, în cadrul echipei pentru implementarea proiectului. Pentru detalii descarcă documentul de AICI
  ♦  11.06.2026 – Având în vedere prevederile Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilități financiare a României pe termen lung,  art. VII alin. (7) din O.U.G. nr. 121 /2023 pentru modificarea si completarea O.U.G nr.57/2019-Codul Administrativ,  art. XXII alin. (3), lit. a) din Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, Direcția de Asistență Socială Tecuci cu sediul în str. Elena Doamna, nr. 2, Municipiul Tecuci, județul Galați, organizează concursul de recrutare-selecție pentru ocuparea unei funcții publice de execuție vacante, de consilier, clasa I, grad profesional superior din cadrul Compartimentului contabilitate, resurse umane, achiziții. Pentru detalii descarcă documentul de AICI

  ♦  08.06.2026 – Convocator privind deschiderea negocierilor pentru încheierea Contractului Colectiv de Muncă 2026-2028. Pentru detalii descarcă documentul de AICI
  ♦  03.06.2026 – Rezultatul final, la concursul/examen pentru promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual, de asistent medical generalist, Pl- Compartiment Sănătate și Asistenţă Medicală Comunitară, din cadrul D.A.S Tecuci. Pentru detalii descarcă documentul de AICI
  ♦  03.06.2026
– Rezultatul probei interviu, la concursul/examen pentru promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual, de asistent medical generalist, PL- Compartiment Sănătate și Asistenţă Medicală Comunitară, din cadrul D.A.S Tecuci. Pentru detalii descarcă documentul de AICI
  ♦  03.06.2026
– Rezultatul probei scrise, la concursul/examen pentru promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual, de asistent medical generalist, PL Compartiment Sănătate și Asistenţă Medicală Comunitară, din cadrul D.A.S Tecuci. Pentru detalii descarcă documentul de AICI
  ♦  03.06.2026
– Convocator pentru Adunarea generală a salariaților din cadrul Direcției de asistență socială Tecuci. Pentru detalii descarcă documentul de AICI
  ♦  29.05.2026 – Înștiițare privind declanșarea procedurii de alegere a reprezentanților salariaților. Subsemnații, în calitate de membri ai grupului de inițiativă constituit la nivelul instituției pe care o conduceți, vă aducem la cunoștință intenția fermă de a organiza procesul de alegere a reprezentanților salariaților, având în vedere faptul că la nivelul unității nu este constituit și nu funcționează nicio organizație sindicală. Pentru detalii descarcă documentul de AICI
   ⇒ Anexa nr. 1 – Regulament privind organizarea și desfășurarea alegerilor reprezentanților salariaților. Pentru detalii descarcă documentul de AICI
  ♦  27.05.2026
– Înștiițare privind inițierea negocierii colective în vederea încheierii Contractului Colectiv de Muncă, la nivelul Direcţiei de Asistenţă Socială Tecuci. Pentru detalii descarcă documentul de AICI
   ♦  27.05.2026 – Rezultat selecție dosare la concursul/examenul de promovare în gradul/treapta profesionala, de asistent medical generalist PL – Comp. Sănătate şi Asistenţă Medicală Comunitară din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Tecuci. Pentru detalii descarcă documentul de AICI
 ♦  11.05.2026 – Direcţia de Asistenţă Socială Tecuci, organizează examen de promovare în grad/treaptă profesională pentru personalul contractual, pentru următorul post: asistent medical sănătate şi asistență medicală comunitară asistent medical generalist. Detalii și condiții de participare poți descărca de AICI
  ♦  27.01.2026 – REZULTATUL FINAL, la concursul organizat pentru ocuparea unei funcții contractuale de execuție vacante de asistent social debutant (S), post unic, pe perioadiă nedeterminată, la Compartimentul interventii și urgente sociale, ajutoare financiare de urgentă, persoane fără adăpost, ajutoare încălzire din cadrul Direcției de Asistență Socială Tecuci. Pentru detalii descarcă documentul de AICI
   ♦  27.01.2026 – Rezultatul PROBEI INTERVIU, la concursul organizat pentru ocuparea unei funcții contractuale de execuție vacante de asistent social debutant (S), post unic, pe perioadă nedeterminată, la Compartimentul intervenții și urgente sociale, ajutoare financiare de urgență, persoane fără adăpost, ajutoare încălzire din cadrul Direcției de Asistență Socială Tecuci. Pentru detalii descarcă documentul de AICI
♦  22.01.2026
 – Rezultatul Probei Scrise, la concursul organizat pentru ocuparea unei funcții contractuale de execuție vacante de asistent social debutant (S), post unic, pe perioadă nedeterminată, la Compartimentul intervenții si urgențe sociale, ajutoare financiare de urgență, persoane fără adăpost, ajutoare încălzire din cadrul Direcției de Asistență Socială Tecuci. Pentru detalii descarcă documentul de AICI
   ♦  15.01.2026 – Rezultat selecție dosare concurs, organizat pentru ocuparea unui post  vacant de asistent social debutant (S), post unic, pe perioadă nedeterminată la Compartimentul intervenții si urgențe sociale, ajutoare financiare de urgență, persoane fără adăpost, ajutoare încălzire din cadrul Direcției de Asistență Socială Tecuci. Pentru detalii descarcă documentul de AICI

           ANUL 2025          

 
♦  22.12.2025 – Direcția de Asistentă Socială, cu sediul în Municipiul Tecuci, strada  Elena Doamna nr. 2, județul Galați, organizează concurs, pentru ocuparea unui post vacant contractual, post unic, conform H.G. nr. 1336/08.11.2022 si Art. VII. – alin.(2) si (3) din O.U.G. nr.156/2024.

  1. Nivelul postului*: execuție
  2. Denumirea postului: asistent social debutant (S), post unic, pe perioadă nedeterminată, cu norma de 8ore/zi, 40ore/săptămână, la structura Compartimentului intervenții si urgențe sociale, ajutoare financiare de urgență, persoane fără adăpost, ajutoare încălzire;
  3. Gradul/Treapta profesional/profesională debutant;
  4. Scopul principal al postului: desfășurarea activităților privind protecția și asistența socială a persoanelor aflate în dificultate;
  5. Numărul de posturi: 1

Durata timpului de lucru : 8 ore/zi, 40/săptămână; Pentru detalii descarcă documentul de AICI

♦  29.10.2025
– Rezultatul Probei Scrise, la concursul/examen pentru promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual, referent I – comp. administrativ,  conform H.G. nr.1336/2022  pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, din cadrul Direcției de Asistență Socială Tecuci.
Având în vedere prevederile Hotărârii nr. 1336/2022  pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice,  în vederea promovării în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual, referent I din cadrul D.A.S Tecuci, comisia de concurs comunică următoarele rezultate ale Probei Scrise:

Nr. Crt.

Nume și Prenume

Candidați

Funcția contractuală de execuție pentru care candidează

   Punctajul

Probei Scrise

Rezultatul Probei Scrise
1.7540referent I78ADMIS
  • Candidații declarații ADMIȘI vor susține proba interviu în data de 29.10.2025 ora 15:00 la sediul Direcției de Asistență Socială Tecuci;
  • Afișarea anunțului rezultatului Probei Scrise – 10.2025, ora 14:30 sediul / site-ul Direcției de Asistență Socială Tecuci;
  • Candidații nemulțumiți de rezultatele obținute pot formula contestații în termen de 24 ore de la afișare, conform art. 53 din Hotărârea nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice și le depun la secretariatul comisiei de concurs și soluționare a contestațiilor.

   ♦  29.10.2025 – Rezultatul Final, la concursul /examenul de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual,  referent I -comp. administrativ din cadrul Direcției de Asistență Socială Tecuci.
Având în vedere prevederile Hotărârii nr. 1336/2022  pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, în vederea organizarii concursului/examenului de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual,  referent I -comp.administrativ din cadrul D.A.S Tecuci, comisia de concurs comunică următorul rezultat  final:

Nr. Crt.

Nume și Prenume

Candidați

Funcția contractuală de execuție pentru care candideazăPUNCTAJUL PROBEI SCRISE

PUNCTAJUL

PROBEI INTERVIU

PUNCTAJUL OBTINUTREZULTATUL FINAL
1.7540Referent I7880,3379,165ADMIS

Candidații nemulțumiți de rezultatele obținute pot formula contestații în termen de 24 ore de la afișare, conform art. 53 din Hotărârea nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice și le depun la secretariatul comisiei de concurs și soluționare a contestațiilor.
♦  29.10.2025
– Rezultatul Probei interviu, la concursul/examen de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual, referent I -comp.administrativ din cadrul D.A.S Tecuci,  din data de 29.10.2025.

Având în vedere prevederile Hotărârii nr. 1336/2022  pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, în vederea promovării în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual,  referent I – comp. administrativ din cadrul D.A.S Tecuci, comisia de concurs comunică următoarele rezultate ale probei interviu:

Nr. Crt.

Nume și Prenume/COD

Candidați

Funcția contractuală de execuție pentru care candidează

   Punctajul

Probei interviu

Rezultatul Probei interviu
1.7540Referent I-comp.administrativ80,33ADMIS
  • Candidații nemulțumiți de rezultatele obținute pot formula contestații în termen de 24 ore de la afișare, conform art. 53 din Hotărârea nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice și le depun la secretariatul comisiei de concurs și soluționare a contestațiilor.


♦  22.10.2025
– Rezultat selecție dosare concurs/examen, organizat pentru promovarea în grade/trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual, care îndeplinecs condițiile de promovare, din cadrul D.A.S. Tecuci,

  • Candidatul declarat ADMIS va susține proba scrisă în data de 29.10.2025 ora 13:00 la sediul Direcției de Asistență Socială Tecuci;
  • Afișarea anunțului rezultatului selecției dosarelor – 10.2025, sediul/site-ul Direcției de Asistență Socială Tecuci;
  • Candidatul nemulțumit de rezultatul obținut, poate formula contestații în termen de 24 ore de la afișare, conform art. 53 din H.G.nr.1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, și sa o depună la secretariatul comisiei de concurs și soluționare a contestațiilor – Comp. contabilitate, resurse umane, achiziții.

♦  06.10.2025 – Anunț Concurs/Examen promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual, referent I,  conform H.G. nr.1336/2022  pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice. Postul pentru care se organizează concursul/examenul de promovare referent, trepta profesionala II, Compartimentul Administrativ, Treapta Profesionala care promoveaza I. Pentru detalii descarcă documentul de AICI
♦  03.10.2025
– Anunț privind depunerea cererilor și a declarațiilor pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului de încălzire și a suplimentului pentru energie în sezonul rece 2025-2026. Pentru detalii descarcă documentul de AICI
♦  30.05.2025
– Rezultat selecție dosare de concurs, organizat pentru ocuparea unui post vacant, de psiholog specialist (S), post unic, pe perioadă nedeterminată din cadrul Compartimentului protecția copilului victime ale violenței, autoritate tutelară din cadrul Direcției de Asistență Socială Tecuci.
În conformitate cu art 37 din H.G.nr.1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, comisia de concurs comunică următorul rezultat ale selecției dosarelor de concurs:

Nr. Crt.

Număr de înregistrare

/ Formular Înscriere

Funcția contractuală de execuție pentru care concureazăRezultatul selecției dosarelorMotivul respingerii dosarului
1.–psiholog specialist (S)––

Afișarea anunțului rezultatului selecției dosarelor – 30.05.2025, sediul/site-ul Direcției de Asistență Socială Tecuci;

♦  27.05.2025 – Rezultat selecție dosarelor de concurs, organizat pentru ocuparea unui post vacant, unic de asistent social specialist (S) perioadă nedeterminată, din cadrul Compartimentului intervenții si urgențe sociale, ajutoare financiare de urgență, persoane fără adăpost, ajutoare încălzire, al Direcției de Asistență Socială Tecuci.
În conformitate cu art 37 din H.G.nr.1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, comisia de concurs comunică următoarele rezultate ale selecției dosarelor de concurs:

ScreenShot_20250527144252

  • Afișarea anunțului rezultatului selecției dosarelor – 27.05.2025, sediul/site-ul Direcției de Asistență Socială Tecuci;


♦  12.05.2025
– Anunț concurs pentru post contractual conform H.G. 1336/2022
 A.) Direcția de Asistență Socială Tecuci, cu sediul în Tecuci, strada  Elena Doamna nr. 2, județul Galați,, organizează concurs, pentru ocuparea unui post unic contractual, conform H.G. nr. 1336/08.11.2022 si Art. VII. – alin.(2) si (3) din O.U.G. nr.156/2024.

  1. Nivelul postului*: execuţie
  2. Denumirea postului: psiholog specialist (S), post unic, pe perioadă nedeterminată, cu norma de 8ore/zi, 40ore /săptămână, la structura Compartimentului protecția copilului victime ale violenței, autoritate tutelară;
  3. Gradul/Treapta profesional/profesională: specialist
  4. Scopul principal al postului: realizarea activitătii de evaluare si consiliere psihilogică, a persoanelor cu nevoi speciale si realizarea activitătii de interventii specific în vederea evaluarii/reevaluarii/sprijinirii si monitorizarii copiilor si familiilor aflate în situatii de risc;
  5. Numărul de posturi: 1

Durata timpului de lucru : 8ore/zi, 40/săptămână. Pentru detalii descarcă documentul de AICI

♦  07.05.2025
– Anunț concurs pentru post contractual conform H.G. 1336/2022
          A.) Direcția de Asistentă Socială, cu sediul în Municipiul Tecuci, strada  Elena Doamna nr. 2, județul Galați, organizează concurs, pentru ocuparea unui post vacant contractual, post unic, conform H.G. nr. 1336/08.11.2022 si Art. VII. – alin.(2) si (3) din O.U.G. nr.156/2024.

  1. Nivelul postului: execuție
  2. Denumirea postului: asistent social specialist (S), post unic, pe perioadă nedeterminată, cu norma de 8ore/zi, 40ore/săptămână, la structura Compartimentului intervenții si urgențe sociale, ajutoare financiare de urgență, persoane fără adăpost, ajutoare încălzire;
  3. Gradul/Treapta profesional/profesională: specialist
  4. Scopul principal al postului: desfășurarea activitatilor privind protectia si asistenta socială a persoanelor aflate în dificultate;
  5. Numărul de posturi: 1

Durata timpului de lucru : 8ore/zi, 40/saptămână; Pentru detalii descarcă documentul de AICI

♦ 27.03.2025 – Având în vedere adresa D.G.A.S.P.C.- Galați nr. 19438/25.03.2025
REF: LA IDENTIFICAREA, LA NIVELUL MUNICIPIULUI   TECUCI,  A PERSOANELOR CARE SĂ FIE INTERESATE ÎN A DEVENI ASISTENT PERSONAL PROFESIONIST

Aducem la cunoștință opiniei publice, următoarele:

Asistentul personal profesionist,  este persoana fizică atestată, care asigură prin activitatea pe care o desfăşoară la domiciliul său, îngrijirea şi protecţia adultului cu handicap grav sau accentuat pe baza nevoilor individuale ale acestuia, asistați ai centrelor rezidențiale ale DGASPC Galați.
Activitatea persoanelor atestate ca APP se desfăşoară în baza unui contract individual de muncă pe perioada corespunzătoare valabilităţii atestatului şi în condiţii specifice privind munca la domiciliu.
Contractul individual de muncă al APP se încheie cu DGASPC Galați.
Cele sus menționate sunt în conformitate cu prevederile Legii 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu privire la „Asistentul personal profesionist” (APP);
Persoanele interesate, sunt rugate să se adreseze, direct la sediul Direcției de Asistentă Socială Tecuci, Str. Elena Doamna nr. 2, telefon: 0725.802.229 sau la email: asistenta_sociala@municipiultecuci.ro
♦ 10.03.2025 –  Prezentare proiect „Acordarea de pachete cu ajutoare alimentare în cadrul POAD 2018 – 2021”, cod SMIS 125099. Pentru detalii descarca documentul de AICI
♦ 10.03.2025
–  Prezentare proiect „ Acordarea de pachete cu produse de igienă în cadrul POAD 2018-2020”, cod SMIS 125284. Pentru detalii descarca documentul de AICI
♦ 10.03.2025
–  Prezentare proiect „Acordarea de trusouri pentru nou-născuți”, cod SMIS 156834″. Pentru detalii descarca documentul de AICI
♦ 10.03.2025 – ANUNȚ Rezultatul Final, la concursul /examenul de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual,  referent I si inspector specialitate IA din cadrul Direcției de Asistență Socială Tecuci.
Având în vedere prevederile Hotărârii nr. 1336/2022  pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, în vederea organizarii concursului/examenului de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual,  referent I si inspector specialitate IA din cadrul DAS Tecuci, comisia de concurs comunică următorul rezultat  final:

  • Candidații nemulțumiți de rezultatele obținute pot formula contestații în termen de 24 ore de la afișare, conform art. 53 din Hotărârea nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice și le depun la secretariatul comisiei de concurs și soluționare a contestațiilor.

♦ 10.03.2025 – ANUNȚ Rezultatul Probei interviu, la concursul/examen de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual, referent I si inspector specialitate IA din cadrul D.A.S Tecuci,  din data de 10.03.2025.
Având în vedere prevederile Hotărârii nr. 1336/2022  pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, în vederea promovării în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual,  referent I si inspector specialitate IA din cadrul D.A.S Tecuci, comisia de concurs comunică următoarele rezultate ale Probei interviu:

  • Candidații nemulțumiți de rezultatele obținute pot formula contestații în termen de 24 ore de la afișare, conform art. 53 din Hotărârea nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice și le depun la secretariatul comisiei de concurs și soluționare a contestațiilor.

♦ 10.03.2025 –  ANUNȚ Rezultatul Probei Scrise,  la concursul/examen de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual, referent I si inspector specialitate IA din cadrul D.A.S Tecuci,  din data de 10.03.2025.
În conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 1336/2022  pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice,  la concursul/examen de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual de referent I si inspector specialitate IA din cadrul D.A.S Tecuci,  din data de 10.03.2025, comisia de concurs comunică următoarele rezultate ale Probei Scrise:

  • Candidații declarații ADMIȘI vor susține proba interviu în data de 10.03.2025 ora 15:00 la sediul Direcției de Asistență Socială Tecuci;
  • Afișarea anunțului rezultatului Probei Scrise – 03.2025, ora 14:30 sediul / site-ul Direcției de Asistență Socială Tecuci;
  • Candidații nemulțumiți de rezultatele obținute pot formula contestații în termen de 24 ore de la afișare, conform art. 53 din Hotărârea nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice și le depun la secretariatul comisiei de concurs și soluționare a contestațiilor.

♦ 06.03.2025 – ANUNȚ PRIVIND REZULTATUL FINAL pentru concursul/examenul de promovare în grad profesional imediat următor celui deținut respectiv în funcțiile publice de execuție de consilier, clasa I, grad profesional principal din cadrul  Direcției de Asistență Socială Tecuci, din data de 06.03.2025.
Având în vedere prevederile art.96, art.109 alin.(1) și alin.(2) și art.157 alin.(6) și alin.(10) din Anexa nr.10 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, comisia de concurs comunică următorul rezultat final:

  • Conform prevederilor 157, alin.(1) din Anexa 10 la O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare, în termen de o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului verificării eligibilităţii candidaţilor, probei scrise ori a interviului, candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie prin intermediul platformei informatice de concurs, sub sancţiunea decăderii din acest drept.
  • Afişat astăzi, 03.2025 ora 16:10 la sediul DAS Tecuci din strada Elena Doamna nr.2, și pe site-ul instituției.

♦ 06.03.2025 – ANUNȚ PRIVIND REZULTATUL PROBEI INTERVIU la concursul/examenul de promovare în grad profesional imediat superior celui deţinut anterior, pentru functiile publice de executie din cadrul Direcției de Asistență Socială Tecuci, organizat în data de 06.03.2025.
Având în vedere prevederile art.157 alin.(5) din Anexa nr.10 la O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, comisia de concurs, constituită prin Decizia nr.38/04.02.2025 a directorului executiv al DAS Tecuci, în urma notării probei interviu, comunică următorul rezultat:

  • Conform prevederilor art.157, alin.(1) din Anexa 10 la O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare, în termen de o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului verificării eligibilităţii candidaţilor, probei scrise ori a interviului, candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie prin intermediul platformei informatice de concurs, sub sancţiunea decăderii din acest drept.
  • Interviul sa desfasurat în data de 06.03.2025, începand cu ora 15:40, la sediul DAS Tecuci din strada Elena Doamna  2.
  • Afişat astăzi, 03.2025 ora 16:10 la sediul DAS Tecuci din strada Elena Doamna nr.2, și pe site-ul instituției.

♦ 06.03.2025 – ANUNȚ  PRIVIND REZULTATUL PROBEI SCRISEdin data de 06.03.2025 pentru concursul/examenul de promovare în grad profesional imediat superior celui deținut anterior, pentru functionarii publici, clasa I, grad profesional principal  din cadrul  Direcției de Asistență Socială Tecuci, care îndeplinesc conditiile de promovare conform legii.
Având în vedere prevederile art. 157 alin.(7) din Anexa nr.10 la O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, comisia de concurs/examen de promovare în grad profesional imediat superior celui deținut anterior, pentru functionarii publici, din cadrul DAS Tecuci,  în urma notării probei scrise, comunică următoarele rezultate:

  • Conform prevederilor art. 157 alin.(5) din Anexa nr.10 la O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, pentru a fi admiși, candidatii trebuie să obțină minimum 50 de puncte.
  • Conform prevederilor art. 157 alin.(2) din Anexa nr.10 la O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, se pot prezenta la următoarea probă numai candidații declarați admiși la proba precedentă.
  • Candidatul declarat „ADMIS” la proba scrisă va susține proba interviu, în data de 06.03.2025, ora 15:40, la sediul Direcției de Asistență Socială Tecuci, conform prevederilor art. 103 alin.(3) din Anexa nr.10 la O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
  • Afişat astăzi, 03.2025, ora 15:30 la sediul Direcției de Asistență Socială Tecuci și pe site-ul instituției, conform prevederilor art. 157 alin.(7) din Anexa nr.10 la O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

♦ 03.03.2025 – ANUNȚ PRIVIND REZULTATUL FINAL pentru concursul/examenul de promovare în grad profesional imediat următor celui deținut respectiv în funcțiile publice de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior,   consilier, clasa I, grad profesional principal, consilier, clasa I, grad profesional principal din cadrul Compartimentului Contabilitate, resurse umane, achiziții al Direcției de Asistență Socială Tecuci.
Având în vedere prevederile art.96, art.109 alin.(1) și alin.(2) și art.157 alin.(6) și alin.(10) din Anexa nr.10 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, comisia de concurs comunică următorul rezultat final:

  • Conform prevederilor 157, alin.(1) din Anexa 10 la O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare, în termen de o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului verificării eligibilităţii candidaţilor, probei scrise ori a interviului, candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie prin intermediul platformei informatice de concurs, sub sancţiunea decăderii din acest drept.
  • Afişat astăzi, 03.2025 ora 16:10 la sediul DAS Tecuci din strada Elena Doamna nr.2, și pe site-ul instituției.

03.03.2025 – ANUNȚ PRIVIND REZULTATUL PROBEI INTERVIU la concursul/examenul de promovare în grad profesional imediat superior celui deţinut anterior, pentru functiile publice de executie din cadrul Compartimentului, contabilitate, resurse umane, achiziții al Direcției de Asistență Socială Tecuci, organizat în data de 03.03.2025.
  Având în vedere prevederile art.157 alin.(5) din Anexa nr.10 la O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, comisia de concurs, constituită prin Decizia nr.32/30.01.2025 a directorului executiv al DAS Tecuci, în urma notării probei interviu, comunică următorul rezultat:

  • Conform prevederilor art.157, alin.(1) din Anexa 10 la O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare, în termen de o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului verificării eligibilităţii candidaţilor, probei scrise ori a interviului, candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie prin intermediul platformei informatice de concurs, sub sancţiunea decăderii din acest drept.
  • Interviul sa desfasurat în data de 03.03.2025, începand cu ora 15:40, la sediul DAS Tecuci din strada Elena Doamna  2.
  • Afişat astăzi, 03.2025 ora 16:10 la sediul DAS Tecuci din strada Elena Doamna nr.2, și pe site-ul instituției.

03.03.2025 – ANUNȚ PRIVIND REZULTATUL PROBEI SCRISE din data de 03.03.2025 pentru concursul/examenul de promovare în grad profesional imediat superior celui deținut anterior, pentru funcțiile publice de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior, consilier, clasa I, grad profesional principal, consilier, clasa I, grad profesional principal din cadrul Comp.Contabilitate, resurse umane, achiziții al D.A.S. Tecuci.
Având în vedere prevederile art. 157 alin.(7) din Anexa nr.10 la O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, comisia de concurs/examen de promovare în grad profesional imediat superior celui deținut anterior, pentru functionarii publici, din cadrul compartimentului Contabilitate, resurse umane, achiziții a DAS Tecuci,  în urma notării probei scrise, comunică următoarele rezultate:

  • Conform prevederilor art. 157 alin.(5) din Anexa nr.10 la O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, pentru a fi admiși, candidatii trebuie să obțină minimum 50 de puncte.
  • Conform prevederilor art. 157 alin.(2) din Anexa nr.10 la O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, se pot prezenta la următoarea probă numai candidații declarați admiși la proba precedentă.
  • Candidatul declarat „ADMIS” la proba scrisă va susține proba interviu, în data de 03.03.2025, ora 15:40, la sediul Direcției de Asistență Socială Tecuci, conform prevederilor art. 103 alin.(3) din Anexa nr.10 la O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
    Afişat astăzi, 03.03.2025, ora 15:30 la sediul Direcției de Asistență Socială Tecuci și pe site-ul instituției, conform prevederilor art. 157 alin.(7) din Anexa nr.10 la O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

28.02.2025 – Anunț privind verificarea eligibilității  dosarelor de concurs/examen pentru promovarea în grad profesional,  a functionarilor publici din cadrul  Direcţiei de Asistență Socială Tecuci, conform art .157, alin.(1), lit”a” , alin.(7) din Anexa 10 la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Candidaţii nemulţumiţi de rezultatul verificării eligibilității dosarelor de concurs/examen pentru promovarea în grad profesional, pot depune contestaţii, la sediul Direcţiei de Asistență Socială Tecuci,  în termen de cel mult 24 de ore de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor, conform art .157, alin.(1), lit”a” , alin.(7) din Anexa 10 la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Candidatii declarati admiși la verificarea eligibilității  dosarelor concursul/examenul pentru promovarea în grad profesional, a functionarilor publici, se vor prezenta la proba scrisa în data de 06.03.2025, ora 14:00, la sediul Direcţiei de Asistență Socială Tecuci, str.Elena Doamna nr.2.  Anunțul a fost afișat astazi, 28.02.2025.
28.02.2025 – Rezultat selecție dosare concurs/examen, organizat pentru promovarea în grade/trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual, care îndeplinesc conditiile de promovare, din cadrul D.A.S. Tecuci.  În conformitate cu art 37 din H.G.nr.1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, comisia de concurs comunică următoarele rezultate ale selecției dosarelor de înscriere la concurs/examen:

  • Candidații declarații ADMIȘI vor susține proba scrisă în data de 10.03.2025 ora 13:00 la sediul Direcției de Asistență Socială Tecuci;
  • Afișarea anunțului rezultatului selecției dosarelor – 28.02.2025, sediul/site-ul Direcției de Asistență Socială Tecuci;
  • Candidații nemulțumiți de rezultatele obținute pot formula contestații în termen de 24 ore de la afișare, conform art. 53 din H.G.nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare și le depun la secretariatul comisiei de concurs și soluționare a contestațiilor – Comp. contabilitate, resurse umane, achiziții.

24.02.2025 – ANUNȚ  privind verificarea eligibilitatii  dosarelor depuse de concurenti pentru concursul/examen pentru promovarea în grad profesional,  ce se va organiza în data de 03.03.2025 pentru promovarea în grad professional, conform art .157, alin.(1), lit”a” din Anexa 10 – Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare

Candidaţii nemulţumiţi de rezultatul selectării dosarelor pot depune contestaţie, la sediul DAS Tecuci,  în termen de cel mult 24 de ore de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor.
Candidatii declarati admiși la selectia dosarelor , se vor prezenta la proba scrisa în data de 03.03.2025, ora 14:00, la sediul Direcţiei de Asistență Socială Tecuci. Anunțul a fost afișat azi, 24.02.2025
11.02.2025
– Examen promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual conform H.G. nr.1336/2022  pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice.

Depunere dosare-10 zile lucratoare, în perioada 11.02.2025 – 24.02.2025,  la sediul institutiei;

Data, ora şi locul desfăşurării examenului(proba scrisă): 10.03.2025, ora 13:00, sediul Direcției de Asistență Socială Tecuci,  str. Elena Doamna nr.2,

  • – proba interviu, în termen de maximum 8 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise, la sediul instituţiei, doar acei candidați care au obţinut la proba scrisă minimum 50 puncte condiţiile de participare la examenul de promovare, conform art.72, alin.(2) din : H.G. 1336/2022:
  • – pentru a participa la examenul de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare, candidatul trebuie să fi obţinut calificativul „foarte bine” la evaluarea performanţelor profesionale individuale cel puţin de două ori în ultimii 3 ani, în care acesta s-a aflat în activitate;
  • – să aibă o vechime de minimum 3 ani în gradul profesional deținut;

Conținutul dosarului de înscriere la examenul de promovare, conform art.72, alin.(3) din : H.G. 1336/2022

  •  – cererea de înscriere;
  •  – adeverința eliberata de angajator din care să reiasă vechimea în gradul sau treapta profesională din care promovează;
  •  – copii ale rapoartelor de evaluare a performanțelor profesionale din ultimii 3 ani în care s-a aflat în activitate.

Pentru detalii descarcă documentul de AICI
05.02.2025 – Rezultatul Final, la concursul organizat pentru ocuparea unei funcții contractuale de execuție vacante de asistent medical generalist din cadrul Compartimentului sănătate și asistență medicală comunitară al Direcției de Asistență Socială Tecuci.  

Având în vedere prevederile Hotărârii nr. 1336/2022  pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, în vederea ocupării unei funcțiI contractuale de execuție vacante de asistent medical generalist din cadrul Compartiment sănătate și asistență medicală comunitară, comisia de concurs comunică rezultatul final:


04.02.2025
– În conformitate cu prevederile art. 478 și al art. 479 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 156 din Anexa 10 a Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, Direcției de Asistență Socială Tecuci organizează la sediul instituţiei din str. Elena Doamna,  nr. 2, Tecuci, concurs/examen de promovare în grad profesional pentru următoarele funcţii publice de execuție:

Pentru detalii descarcă documentul de AICI
03.02.2025 – Rezultatul Probei interviu, la concursul organizat pentru ocuparea unei funcții contractuale de execuție vacante de asistent medical generalist din cadrul Compartimentului sănătate și asistență medicală comunitară al Direcției de Asistență Socială Tecuci.

Având în vedere prevederile Hotărârii nr. 1336/2022  pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, în vederea ocupării unei funcțiI contractuale de execuție vacante de asistent medical generalist din cadrul Compartiment sănătate și asistență medicală comunitară, comisia de concurs comunică următoarele rezultate ale Probei Interviu:

  • Candidații nemulțumiți de rezultatele obținute pot formula contestații în termen de 24 ore de la afișare, conform art. 53 din Hotărârea nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice și le depun la secretariatul comisiei de concurs și soluționare a contestațiilor.

30.01.2025 –  În conformitate cu prevederile art. 478 și al art. 479 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 156 din Anexa 10 a Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, Direcției de Asistență Socială Tecuci organizează la sediul instituţiei din str. Elena Doamna,  nr. 2, Tecuci, concurs/examen de promovare în grad profesional pentru următoarele funcţii publice de execuție

Pentru detalii descarcă documentul de AICI
29.01.2025
– Rezultatul Probei Scrise, la concursul organizat pentru ocuparea unei funcții contractuale de executie vacante de asistent medical generalist din cadrul Compartimentului sanatate și asistenta medicala comunitara al Directiei de Asistenta Sociala Tecuci. Pentru detalii descarcă documentul de AICI

23.01.2025 – Rezultat selecţie dosare concurs, organizat pentru ocuparea unui post vacant de asistent medical generalist perioadă nedeterminată, din cadrul Compartimentului sănătate şi asistenţă medicală comunitară al Direcţiei de Asistenţă Socială Tecuci, în unităţi de Invăţământ. Pentru detalii descarcă documentul de AICI

03.01.2025 – Referitor: scoatere la concurs post vacant asistent medical generalist 

Directia de Asistenta Sociala Tecuci, cu sediul în Tecuci, strada  Elena Doamna nr. 2, județul Galati, organizează concurs, pentru ocuparea postului contractual, de executie, de asistent medical generalist, post vacantat în anul 2024,  conform prevederilor H.G. 1336/2022- pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice si art. VII, alin.(9) din O.U.G. nr.156/2024, privind unele masuri fiscal bugetare, în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea si completarea unor acte normative precum, si pentru prorogarea unor termene. Anuntul, tematica si bibliografia aferente concursului au fost publicate anterior, pe site-ul https://asistenta-sociala.primariatecuci.ro

           ANUL 2024          

31.12.2024 – Anunț concurs pentru post contractual conform H.G. 1336/2022 

A.) Directia de Asistenta Sociala Tecuci, cu sediul în Tecuci, strada  Elena Doamna nr. 2, județul Galati,, organizează concurs, pentru ocuparea următorului post contractual, conform H.G. nr. 1336/08.11.2022.

  1. Nivelul postului*: execuţie
  2. Denumirea postului: asistent medical generalist, post vacantat în anul 2024, pe perioadă nedeterminată, cu norma de 8ore/zi, 40ore /saptamână, la structura Compartimentului sanatate si asistență medicală comunitară.
  3. Gradul/Treapta profesional/profesională:
  4. Scopul principal al postului: servicii de asistenţă medicală
  5. Numărul de posturi: 1

Durata timpului de lucru : 8ore/zi, 40/saptămână;

Pentru detalii descarcă documentul de AICI

A.) Directia de Asistenta Sociala Tecuci, cu sediul în Tecuci, strada  Elena Doamna nr. 2, județul Galati,, organizează concurs, pentru ocuparea următorului post contractual, conform H.G. nr. 1336/08.11.2022.

  1. Nivelul postului*: execuţie
  2. Denumirea postului: asistent medical generalist, post vacantat în anul 2024, pe perioadă nedeterminată, cu norma de 8ore/zi, 40ore /saptamână, la structura Compartimentului sanatate si asistență medicală comunitară.
  3. Gradul/Treapta profesional/profesională:
  4. Scopul principal al postului: servicii de asistenţă medicală
  5. Numărul de posturi: 1

Durata timpului de lucru : 8ore/zi, 40/saptămână;

           ANUL 2023         

17.05.2023 –  Direcția de Asistență Socială Tecuci, județul Galați, anunță suspendarea ocupării prin concurs a postului vacant de consilier, clasa I, grad profesional superior la Compartimentul Alocații Familiale-Serviciu Beneficii Sociale, în baza art. IV din O.U.G. nr.34/2023 – privind unele măsuri fiscal – bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
08.05.2023 – Direcția de Asistență Socială Tecuci, județul Galați, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unei funcție publică de execuție vacante de consilier, clasa I, grad profesional superior la Compartimentul Alocații Familiale-Serviciu Beneficii Sociale, în baza Art. unic din O.U.G. nr. 80/2022, alin.(4) și H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare.

Funcția publică scoasă la concurs: consilier, clasa I, grad profesional superior- Comp. Alocații Familiale

Condiţiile de desfăşurare a concursului:

Data de publicare a anunțului.08.05.2023
Data, ora și locul desfășurării Probei scrise: 14.06.2023, ora 1100 – sediul Direcției de Asistentă Socială Tecuci – str. Elena Doamna nr. 2;
Data și ora  Interviului vor fi comunicate ulterior și va avea loc la sediul instituției;
Perioada de depunere a dosarelor 08.05-29.05.2023 (ora 16,00) la sediul Direcției de Asistentă Socială
Perioada selecție dosare concurs: în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor;
Perioada de depunere contestații la selecție: în termen de cel mult 24 ore de la afișării rezultatului selecției dosarelor;
Perioada soluționare contestații la selecție: în termen de maxim 24 ore de la expirarea termenului de depunere a contestațiilor.
Pentru detalii descarcă documentul de AICI
27.03.2023 – Decizia nr. 82/27.03.2023 privind constituirea comisiei paritare din cadrul direcției DAS Tecuci. Descarcă documentul de AICI.
14.03.2023
– DECIZIA NR. 66, DIN 14.03.2023, privind: stabilirea comisiei paritare din cadrul Directiei de Asistentă Socială Tecuci
Având în vedere prevederile
–  art. 130, alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019 – privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
–  Referatul nr. 2072/13.03.2023 privind stabilirea comisiei paritare la nivelul DAS Tecuci.
–  Art. 4 lit (a) si art. 5 din H.G. nr. 302/2022 pentru aprobarea normelor privind modul de constituire, organizare si functionare a comisiilor paritare, componenta, atributiile si procedura de lucru ale acestora, precum si a normelor privind incheierea si monitorizarea aplicarii acordurilor colective

D E C I D E

Art.1  In perioada 14.03.2023 – 20.03.2023 se desemneaza reprezentantii functionarilor publici in Comisia paritara din cadrul Directiei de Asistentă Socială Tecuci
Art. 2  In perioada prevazuta la art. 1 se desemneaza membrul titular si membrul supleant ai comisiei paritare din cadrul Directiei de Asistentă Socială Tecuci cu respectarea principiului paritatii si al asigurarii reprezentativitatii partilor, dupa cum urmeaza:
a)  Directorul Executiv al Directiei de Asistentă Socială Tecuci desemnează:
– 1 persoana în calitate de membru titular
– 1 persoana în calitate de membru supleant
b)  Angajatii Directiei de Asistentă Socială Tecuci desemnează:
– 1 persoana în calitate de membru titular
– 1 persoana în calitate de membru supleant

Art. 3 Prezenta decizie se afiseaza la sediul DAS Tecuci si pe site-ul institutiei in termen de 3 zile lucratoare de la data emiterii si ramane afisata pana la finalizarea procedurii de constituire a comisiei paritare.  Descarcă documentul de AICI

Director executiv, Manole Mariana

20.02.2023 – Rezultatul contestației la proba scrisă la concursul organizat pentru ocuparea postului vacant, pe durată nedeterminată a funcției publice de conducere, grad I, de șef serviciu la Serviciu
Beneficii Sociale din cadrul Direcției de Asistență Socială Tecuci. Descarcă documentul de AICI
20.02.2023
– Rezultatul probei scrise la concursul organizat pentru ocuparea postului vacant, pe durata nedeterminata a functiei publice de conducere, grad I, de sef serviciu la Serviciul beneficii sociale din cadrul Directiei de Asistentii Social Tecuci. Descarca documentul de AICI
15.02.2023 – Rezultatul selecției dosarelor de concurs, organizat pentru ocuparea postului vacant, pe durată nedeterminată a funcție publice de conducere, grad I, de șef serviciu la Serviciu Beneficii Sociale a Direcției de Asistență Socială Tecuci. Descarcă documentul de AICI
20.01.2023
– Direcția de Asistență Socială Tecuci, județul Galați, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a postului vacant, funcție publică de conducere, grad I, de șef serviciu la Serviciu Beneficii Sociale, în baza art. unic din O.U.G. nr. 80/2022, alin.(4) și H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare.
Durata timpului de muncă pentru funcția publică de conducere, grad I, de șef serviciu este de 8h/zi, 40h/săptămână, respectiv durată normală a timpului de muncă.
Condiţiile de desfăşurare a concursului:

  •  Proba scrisă: 20.02.2023, ora 11:00 – sediul Direcției de Asistentă Socială Tecuci – str. Elena Doamna nr. 2;
  •  Interviul: data și ora vor fi comunicate ulterior și va avea loc la sediul instituției;
  •  Dosarele de înscriere la concurs se depun în perioada 20.01.2023 – 08.02.2023 (ora 16:00) la sediul Direcției de Asistentă Socială Tecuci.
  •  Perioada selecție dosare concurs: în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor;
  •  Perioda de depunere contestatii la selectie: în termen de cel mult 24 ore de la afișării rezultatului selecției dosarelor;
  •  Perioada soluționare contestații la selecție: în termen de maxim 24 ore de la expirarea termenului de depunere a contestațiilor.

Pentru detalii descarcă documentul de AICI

           ANUL 2022           

25.11.2022 – Rezultatul final la examenul de promovare in gradul/treapta profesionala imediat superioara celei detinute anterior, de asistent medical debutant- Compartiment sanatate si asistenta medicala comunitara, DAS Tecuci, in gradul de asistent medical. Descarca documentul de AICI
25.11.2022
– Rezultatul probei scrise la examenul de promovare in gradul/treapta profesionala imediat superioara celei detinute anterior, de asistent medical debutant- Compartiment sanatate si asistenta medicala comunitara, DAS Tecuci, in gradul de asistent medical. Descarca documentul de AICI
14.11.2022
– Rezultatul selecției dosarelor la examenul de promovare în gradul/treapta profesională imediat superioară celei deținute anterior, de asistent medical debutant – Compartimentul Sănătate și Asistență Medicală Comunitară al Direcției de Asistență socială Tecuci, în gradul de asistent medical. Descarcă documentul de AICI
28.10.2022
– În conformitate cu prevederile Ord. M.S. nr. 1470/2011 pentru aprobarea criteriilor privind angajarea și promovarea în funcții, grade și trepte profesionale a personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar, Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice nr. 153/2017, și prevederile H.G. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, Direcția de Asistență Socială organizează examen de promovare în grad/treaptă profesională pentru personalul contractual, pentru următorul post:
Funcția – asistent medical (PL) – Compartiment sănătate și asistență medicală comunitară.
Condiții de promovare
– minim 6 luni vechime în specialitate
Examenul de promovare va avea loc în data de 25.11.2022 ora 10.00 la sediul Direcției de Asistență Socială Tecuci str. Elena Doamna, nr.2. Descarcă documentul de AICI
28.07.2022 – Rezultatul final la concursul organizat pentru ocuparea a șapte funcții contractuale de executie vacante de asistent medical generalist din cadrul Compartimentului sănătate și asistentă medicală comunitară al Direcției de Asistență Socială Tecuci. Descarcă documentul de AICI
27.07.2022 – Rezultatul probei interviu la concursul organizat pentru ocuparea a șapte funcții contractuale de executie vacante de asistent medical generalist din cadrul Compartimentului sănătate și asistentă medicală comunitară al Direcției de Asistență Socială Tecuci. Descarcă documentul de AICI
22.07.2022
– Rezultatul probei scrise, la concursul organizat pentru ocuparea a șapte funcții contractuale de executie vacante de asistent medical generalist din cadrul Compartimentului sănătate și asistentă medicală comunitară al Direcției de Asistență Socială Tecuci. Descarcă documentul de AICI
15.07.2022
– Directia de Asistenta sociala a Municipiului Tecuci scoate la concurs 2 posturi vacante de executie, de medic specialist medicina generala / mdicina de familie, pe durata nedeterminata din cadrul compartimentului Asistenta Medicala Comunitara. Descarcă detalii concurs de AICI. Descarcă tematica si bibliografie concurs de AICI.
15.07.2022
– Rezultat selecție dosare concurs, organizat pentru ocuparea a șapte posturi vacante de asistent medical generalist perioadă nedeterminată, din cadrul Compartimentului sănătate și asistență medicală comunitară al Direcției de Asistență Socială Tecuci, în unități de Învățământ. Descarca documentul cu detalii de AICI
30.06.2022 – Direcția de Asistență Socială a Municipiulni Tecuci, scoate la concurs șapte posturi de asistent medical generalist, perioada nedeterminată, în cadrul Compartimentului Sănătate și Asistență Medicală Comunitara în unitățile de învățământ. Descarca documentul cu detalii de AICI


    ANUL 2019

05.11.2019– Rezultatul final  la concursul organizat pentru promovarea in functia publica de executie de consilier superior din cadrul Compartimentului Asistenta persoanelor cu handicap si a persoanelor varstnice  al Directiei de Asistenta Sociala Tecuci. Vizualizati documentul  AICI

05.11.2019– Rezultatele obtinute de candidat  la interviul organizat pentru promovarea in functia publica de executie de consilier superior din cadrul Compartimentului Asistenta persoanelor cu handicap si a persoanelor varstnice  al Directiei de Asistenta Sociala Tecuci. Vizualizati documentul  AICI

05.11.2019– Rezultatul probei scrise , la concursul organizat pentru promovarea in functia publica de executie de consilier superior din cadrul Compartimentului Asistenta persoanelor cu handicap si a persoanelor varstnice  al Directiei de Asistenta Sociala Tecuci. Vizualizati documentul  AICI

28.10.2019– Rezultatul probei scrise , la concursul organizat pentru ocuparea functiei contractuale vacante de executie de sofer din cadrul Compartimentului Administrativ al Directiei de Asistenta Sociala Tecuci. Vizualizati documentul  AICI

28.10.2019- Rezultatul selectiei dosarelor de inscriere , la examenul de promovare in gradul profesional superior pentru functionarii publici din cadrul Compartimentului asistenta persoanelor cu handicap si al persoanelor varstnice  al Directiei de Asistenta Sociala Tecuci. Vizualizati documentul  AICI

23.10.2019– Rezultatul selectiei dosarelor de inscriere , la concursul organizat pentru ocuparea functiei contractuale vacante de executie de sofer din cadrul Compartimentului Administrativ al Directiei de Asistenta Sociala Tecuci. Vizualizati documentul AICI

07.10.2019 – Directiei de Asistenta Sociala Tecuci , cu sediul in municipiul Tecuci , strada Elena Doamna nr 2 organizeaza concurs pentru ocuparea functiei contractuale vacante de executie de Sofer , durata nedeterminata , in cadrul Compartimentului Administrativ. Vizualizati anuntul AICI

02.10.2019- Anunt privind examenul de promovare in grad profesional pentru functionarii publici din cadrul Compartimentului asistenta persoanelor cu handicap si a persoanelor varstnice al Directiei de Asistenta Sociala Tecuci. Vizualizati anuntul AICI

06.05.2019– Rezultatul probei scrise , rezultatul obtinut la proba interviu si rezultatul final , la concursul organizat pentru ocuparea funcţiei contractuale de execuţie vacante de asistent medical principal din cadrul Compartimentului sănătate şi asistenţă medicală comunitară al Direcţiei de Asistenţă Socială Tecuci. Vizualizati rezultatele AICI

24.04.2019– Rezultatul selecţiei dosarelor de înscriere, la concursul organizat pentru ocuparea funcţiei contractuale vacante de execuţie de asistent medical principal din cadrul Compartimentului sănătate şi asistenţă medicală comunitară al Direcţiei de Asistenţă Socială Tecuci. Vizualizati anuntul AICI

08.04.2019– Directia de Asistenta Sociala Tecuci  , organizeaza concurs pentru ocuparea functiei contractuale vacante de executie de asistent medical principal , durata nedeterminata , in cadrul Compartimentului sanatate si asistenta medicala comunitara . Vizualizati anuntul AICI

13.12.2018- Rezultat FINAL la concursul organizat pentru promovarea in treapta imediat superioara in functiile contractuale de executie de Muncitor calificat II , din cadrul Directiei de Asistenta Sociala Tecuci. Vizualizati rezultatul AICI

13.12.2018– Rezultatele obtinute de candidati la proba practica la concursul organizat pentru promovarea in treapta imediat superioara in functiile contractuale de executie de Muncitor calificat II , din cadrul Directiei de Asistenta Sociala Tecuci. Vizualizati rezultatul   AICI

13.12.2018- Rezultatul probei scrise  la concursul organizat pentru promovarea in treapta imediat superioara in functiile contractuale de executie de Muncitor calificat II , din cadrul Directiei de Asistenta Sociala Tecuci. Vizualizati rezultatul  AICI

10.12.2018 – Rezultatul  final la concursul organizat pentru promovarea in gradul profesional in functia publica de executie  de Consilier clasa I , grad profesional superior , din cadrul Directiei de Asistenta Sociala Tecuci. Vizualizati rezultatul   AICI

10.12.2018 – Rezultatele obtinute de candidati  la interviul organizat pentru promovarea in functia publica de executie  de Consilier clasa I , grad profesional superior , din cadrul Directiei de Asistenta Sociala Tecuci. Vizualizati rezultatul   AICI

10.12.2018 –  Rezultatul probei scrise  la concursul organizat pentru promovarea in functia publica de Consilier superior din cadrul compartimentului Alocatii familiale  , din cadrul Directiei de Asistenta Sociala Tecuci. Vizualizati rezultatul AICI

05.12.2018- Rezultatul selectiei dosarelor de inscriere , la concursul/ examenului de promovare in treapta profesionala imediat superioara celui detinut pentru functionarii publici din cadrul Compartimentului  alocatii familiale ,din cadrul Directiei de Asistenta Sociala Tecuci . Vizualizati rezultatul AICI

05.12.2018- Rezultatul selectiei dosarelor de inscriere ,privind organizarea examenului de promovare in treapta profesionala imediat superioara celei detinute anterior , de Muncitor calificat II, din cadrul Compartimentului cantina de ajutor social  ,din cadrul Directiei de Asistenta Sociala Tecuci. Vizualizati rezultatul AICI

03.12.2018– Rezultatul final  la concursul organizat pentru promovarea in treapta imediat superioara in functia contractuala de executie de Inspector specialitate I , din cadrul Directiei de Asistenta Sociala Tecuci. Vizualizati rezultatul AICI

03.12.2018– Rezultatele obtinute de candidati  la interviul organizat pentru promovarea in treapta imediat superioara in functia contractuala de executie de Inspector specialitate I , din cadrul Directiei de Asistenta Sociala Tecuci. Vizualizati rezultatul AICI

03.12.2018– Rezultatul probei scrise  la concursul organizat pentru promovarea in treapta imediat superioara in functia contractuala de executie de Inspector specialitate I , din cadrul Directiei de Asistenta Sociala Tecuci. Vizualizati rezultatul AICI

19.11.2018 – Rezultatul final la concursul organizat pentru ocuparea functiei publice vacante de consilier clasa I, grad profesional debutant din cadrul Directiei de Asistenta Sociala Tecuci . Vizualizati rezultatul AICI

19.11.2018 – Rezultatele obtinute de candidati la interviul pentru ocuparea functiei publice vacante de executie , de consilier , clasa I , grad profesional debutant , din cadrul Directiei de Asistenta Sociala Tecuci . Vizualizati rezultatul AICI

19.11.2018 – Rezultatul probei scrise la concursul organizat pentru ocuparea functiei publice vacante de consilier debutant din cadrul Directiei de Asistenta Sociala Tecuci . Vizualizati rezultatul AICI

19.11.2018 – Examen de promovare in grad/treapta profesionala imediat superioare celei detinute anterior, muncitor calificat II – Comp. cantina de ajutor social al D.A.S Tecuci . Vizualizati anuntul  AICI

13.11.2018 – Rezultatul selectiei dosarelor de inscriere la concursul organizat pentru ocuparea functiei publice de executie vacante de Consilier clasa I, grad profesional debutant din cadrul Directiei de Asistenta Sociala Tecuci. Vizualizati rezultatul AICI

12.11.2018 – Examen de promovare în treapta profesionala imediat superioarecelei detinute anterior , de Inspector de specialitate I – Comp. monitorizare si interventii in situatii de urgenta al D.A.S Tecuci . Vizualizati anuntul AICI

09.11.2018 – Examen de promovare în grad profesional pentru funcţionarii publici din cadrul Comp. alocaţii familiale al Direcţiei de Asistenţă Socială Tecuci . Vizualizati anuntul AICI

09.11.2018 – Direcţia de Asistenţă Socială, cu sediul în municipiul  Tecuci, str. Elena Doamna nr. 2, judeţul Galaţi, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unei funcţii publice de execuţie vacante de consilier clasa I, gradul profesional debutant în cadrul Compartimentului contabilitate, resurse umane, achiziţii. Vizualizati documentul AICI

02.07.2018 – Rezultat final la concursul organizat pentru ocuparea functiei publice vacante de consilier, clasa I, Grad profesional superior, din cadrul Directiei de Asistenta sociala Tecuci. Descarcă documentul de AICI

20.06.2018 – Rezultatul selectiei dosarelor pentru ocuparea funtiei publice de consilier gr. I, Comp. contabilitate, resurse umane, achizitii din cadrul Directiei Asistenta Sociala Tecuci. Descarcă documentul de AICI

07.06.2018 – BIBLIOGRAFIE privind ocuparea functiei publice de executie vacante de consilier, clasa I, grad profesional superior in cadrul Compartimentului contabilitate, resurse umane si achizitii. Descarcă documentul de AICI

04.06.2018 – Directia de Asistenta Sociala, cu sediul in mun. Tecuci, str. Elena Doamna nr. 2, judetul Galati,   organizeaza concurs de recrutare pentru ocuparea unei functii publice de excutie vacante  de consilier clasa I, gradul profesional superior in cadrul Compartimentului contabilitate, resurse umane si achizitii. Vezi detalii  AICI

Concurs pentru ocuparea functiei contractuale de executie de mediator sanitar. Vezi detalii AICI

 

Sari la conținut